Skip to content
15/05/2011 / Giulia's world by Dima Ioana

Micul meu bulgăraş, REXI

img111

Micul meu bulgăraş, REXI
Azi mi-am amintit cu nostalgie de un bulgăraş mic pe care l-am găsit acu câţiva ani.
Într-o primăvară frumoasă când mă jucam afară cu copii am văzut un bulgăraş mic şi drăgălaş, pe care l-am îndrăgit de îndată ce l-am văzut. Şi cum sunt o iubitoare de animăluţe, l-am dus acasă cu speranţa că va rămâne la noi definitiv…, am mai dus şi altădată animăluţe acasă, chiar şi 5-6 căţeluşi deodată ca să îi păstrăm dar cu o încercare eşuată. Dar se pare că acest mic bulgăraş a avut noroc şi a fost acceptat cu mare bucurie de întreaga familie.
I-am făcut băiţă, l-am dus la veterinar, l-am învăţat să urce scările, i-am pus un nume, de fapt am încercat mai multe nume dar la numele de Rexi a dat din codiţă şi am zis că aşa îi va rămâne numele.
Bulgăraşul meu mic a început încet, încet să crească, să facă tot mai multe năzbâtii, dar nu puteai să te superi pe el mai ales când îi vedeai bucuria din ochi şi ce fericit era când veneam acasă de la şcoală şi mergeam la plimbare, sau când ieşeam în pauze (şcoala generală era la 2 paşi de mine, doar un gard şi un trotuar despărţea şcoala de blocul unde stau), el stătea în geamul de la camera mare şi când îl strigam începea să latre, să se bucure şi să sară de bucurie (noroc cu mama că îl mai potolea, pentru că îmi era frică să nu cumva să sară afară pe geam), deja ştia la ce oră ajungeam acasă de la şcoală, înainte cu câteva minuţele să ajung acasă el deja mă aştepta la uşa de la intrare ca să mergem la plimbare. Ţin minte că odată ne-au ţinut cu o oră mai mult la şcoală şi când am ajuns acasă, parcă mă certa că de ce am întârziat (mami îmi zicea că deja de o oră mă aşteapta la uşă).
Sau când auzea muzică se ridica în două lăbuţe ca să dansăm.
 Nu putea să pună absolut nimeni mâna pe mine (la orice distanţă era de mine în câteva secunde îl vedeai lângă mine se ridica în două lăbuţe şi nu lăsa pe nimeni să mă atingă). Când eram bolnăvioară se urca în pat (măcar că nu avea voie în pat), se punea peste picioarele mele ca să le încălzească şi dimineaţa când mă trezeam nu mai aveam nimica. Când eram tristă mă înveselea.
În schimb nu-i plăcea să fie lăsat singur, plângea ca un copil mic, distrugea tot ce-i ieşea în cale de supărare că l-am lăsat singur. Era un sufleţel mic şi inocent care ne iubea foarte mult şi căruia îi plăcea să fie răsfăţat, când mâncam ciocolată, îngheţată, bomboane, îi dădeam şi lui câte o bucăţică mică (zic o bucăţică mică pentru că animăluţele nu au voie să manânce dulciuri mai ales ciocolată, dar nu puteam să nu-i dau, mai ales că te privea cu aşa poftă, ca un copil mic), odată ţin minte că mi-am cumpărat o îngheţată şi când am vrut să mănânc din ea, îngheţata nu mai era, şi se uita la mine cu nişte ochi mari că eu oare cum reacţionez că el mi-a luat îngheţata.
Sunt multe întâmplări frumoase de povestit, poate o să le povestesc şi cu altă ocazie mai ales dacă vă interesează şi sunteţi curioşi, dar ce vreau să mai menţionez aici e faptul că el a fost singurul meu bun prieten care a fost lângă mine la bine şi la greu (nu ca majoritatea oamenilor, dacă au nevoie de ajutorul tău apelează la tine şi când ai nevoie de ajutorul lor îţi întorc spatele), nu te critica aşa cum fac oamenii (uite la aia ce defect are,etc, dar din păcate văd doar aşchia din ochii celuilalt şi nu bârna din ochii lor).

El a fost cel mai bun priten al meu şi va rămâne mereu în sufletul meu.

by Dima Ioana

Anunțuri

One Comment

Lasă un comentariu
  1. minca bogdan / Mai 15 2011 14:47

    norocos catel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: